Ultima zi din 2017: ceaiul de la miezul nopții

Știam că nu voi putea sărbători venirea noului an acasă, alături de ai mei (Hello, adult life!). De Crăciun, însă, am fost acolo și am avut parte de o surpriză care m-a făcut să mă întorc în timp câțiva ani buni: în dormitor ne aștepta (pe mine și pe sora mea) un brad împodobit cu dulciuri, fructe, globuri multicolore, ursuleți de pluș și decorațiuni din hârtie creponată. Îi spusesem mamei la telefon că îmi e dor să găsesc dulciuri în brad, ca în copilărie și mă așteptam, ce-i drept, să văd câteva bomboane în cel pe care îl așază elegant, an de an, în living. Pe lângă faptul că mi-au depășit așteptările, dragii mei părinți mi-au mărturisit că decorațiunile din hârtie au fost ,,meșterite” chiar de ei. Cum să nu-i iubești?

Așadar, de Crăciun am fost acasă, în adevăratul sens al cuvântului. Am fost prezentă și am prețuit fiecare clipă alături de cei dragi, fiind absentă pe blog și rețelele de socializare. Și ce bine a fost…

Totuși, nu am uitat de voi. Nici de faptul că ați fost alături de mine și pe parcursul acestui an în călătoria printre litere și imagini. Drept mulțumire, aș vrea să vă ,,invit” la un ceai și… o vorbă (sau mai multe).

Nu știu când a trecut 2017. Dacă ar fi să îl definesc pe scurt, aș spune că a fost anul noilor începuturi. La mijloc de toamnă mi-am făcut frumos ,,bocceluța” și am luat, împreună cu el, drumul Clujului unde urmez un program de master în PR. Tot aici am început să lucrez chiar în domeniile pe care le iubesc cel mai mult: frumusețe, modă, publicitate și relații publice. Am întâlnit oameni minunați, deosebiți, atât printre profesorii, cât și printre colegii de la facultate sau job. Se spune că omul sfințește locul… abia acum am înțeles cât adevăr ascunde această zicală.

Din Cluj am cumpărat prima revistă pe care, răsfoind-o, am dat ochii cu… mine! Și tot în Cluj am descărcat, în format electronic, cele două numerele ale revistei Famost care mi-a pus la dispoziție câteva pagini pentru a-mi așterne gândurile. Alături de nominalizarea la categoria Young Divas in Fashion Blogging din cadrul Digital Divas by Avon, pot spune că acestea sunt cele mai mari reușite, ca blogger, ale anului 2017.

Să revin la ce este mai important: sufletul. Din acest punct de vedere sunt mai bine ca niciodată. Am învățat că fericirea pură se simte atunci când în interiorul tău domnește liniștea și nu atunci când îți vine să sari într-un picior cu un zâmbet larg pe față. Trăirea din urmă se numește bucurie. Este binevenită și ea oricând, însă o primim în doze mici și trece foarte repede.

Am reușit să-mi ating scopul de a evolua cât mai mult la nivel spiritual și voi continua să îmi doresc acest lucru, chiar dacă procesul în sine este identic cu traseul unui carusel. Câteodată poate deveni derutant sau chiar dureros, însă odată atinsă destinația totul capătă sens iar durerea se sterge cu buretele cât ai clipi.

Am vorbit atât de mult despre mine, încât am uitat de ceaiul (cândva fierbinte) din fața mea și de eclerul cu zmeură care îmi tot face cu ochiul (cam obraznic pentru o prăjitură). Voi sunteți bine? A fost 2017 așa cum vi l-ați dorit? Ce planuri aveți pentru anul care vine? Sunteți fericiți/fericite cu adevărat?

Înainte să-mi răspundeți la ultima întrebare vreau să vă reamintesc că încă sunteți aici. Zâmbiți sau oftați, nu contează. Înseamnă că trăiți și vă puteți bucura de Viață, așa cum este ea în acest moment pentru fiecare din voi. Dacă nu sunteți mulțumiți/mulțumite de ce și cum trăiți, puteți face oricând alte alegeri. Franklin Delano Roosevelt spunea că ,,alegerea, și nu șansa e cea care ne determină destinul”. Acum câțiva ani aș fi considerat citatul redat anterior un clișeu lipsit de valoare, substanță și adevăr. În timp, am observat cât de mult mi s-a schimbat Viața doar făcând alegeri diferite față de cele pe care le făceam în mod normal și am început să înțeleg ceea ce spunea personalitatea invocată.

Prin urmare, haideți să alegem să ne încălzim sorbind din ceai și să ne îndulcim cu delicatesa din farfurie. Pe ambele le găsiți la brutăriile Paul din țară, ale căror produse le recomand din toată inima. Și, ultima, dar cu siguranță cea mai importantă alegere pe care o putem face este să fim recunoscători/recunoscătoare pentru… tot! Să fim recunoscători pentru ce ne-a oferit 2017, indiferent că este vorba de persoane, experiențe sau lucruri și să ne lăsăm plăcut surprinși/surprinse de minunile aduse de 2018.

La mulți ani, oameni frumoși! Vă mulțumesc!

IMG_1019IMG_1031IMG_1035IMG_1060IMG_1062IMG_1120

 

Acum… Sunteți fericiți/fericite cu adevărat?

 

Cu drag,

Dana💎

Reclame