Povești de(spre) Gală

Mă uitam pe geamul avionului la norii ce par din vată de zahăr și mă gândem că deși nu am primit, fizic, aripi, Dumnezeu a avut grijă să nu simțim lipsa lor. Le avem tot timpul, doar că nu conștientizăm asta. Sau, mai bine spus, nu se vrea să o facem. Cum v-am spus și în ultimul articol, un om liber din punct de vedere spiritual, psihic și fizic este un om periculos pentru societate.

Să revenim la norișori. N-am simțit când a trecut timpul. Parcă acum câteva secunde eram în Iași. Tot ce știu e că mă aflam în traficul din București, așteptând să ajung acasă la verișorul meu (noroc cu Gala Digital Divas, altfel nu aș fi ajuns pe la el prea curând). Cursa a durat cam o oră, lucru ce m-a bucurat și relaxat în același timp. Îmi place mult să merg cu mașina, fie că îndeplinesc rolul de șofer sau pasager. Și, ce m-a încântat și mai tare, era faptul că în mașină mirosea a bubble gum și aveam la dispoziție un recipient cu bomboane. Liniște, dulciuri și miros de bubble gum; dimineața asta devenea din ce în ce mai frumoasă.

Am ajuns la destinație, am stat puțin la povești cu Lucian și apoi el a plecat, lăsându-mi apartamentul la dispoziție până seara târziu. Are rost să vă mai spun că în maxim zece minute abia îi mai puteam zări lucrurile de hainele și cosmeticele mele? Prea târziu, tocmai am făcut-o. Având în vedere că m-am trezit la 3:30 în acea dimineață pentru a ajunge la timp la aeroport, normal era să dorm puțin. Existau, totuși, niște mici ,,vietăți” pe care noi le numim emoții ce nu m-au lăsat să fac asta. Dragele de ele, m-au scos tocmai până în Centrul Vechi. Ne-am plimbat, am contemplat, am meditat împreună, am servit o salată și un fresh de portocale (drogul meu cel de toate zilele) și ne-am întors ,,acasă” să ne pregătim pentru Gală.

Toate bune și frumoase, până când am ajuns la tușul negru, pe care în mod normal îl trasez perfect în maxim două minute. De ce să iasă din prima fix atunci când vrei să fii gata cu jumătate de oră înainte de ora de plecare, pentru a face puțină ordine? Nu de alta, însă aș fi vrut să evit situația în care Lucian s-ar fi gândit, chiar și pentru o clipă, că a intrat în alt apartament. Am chemat mașina la 18:50, adică mult mai târziu decât mi-aș fi dorit. La 19:10 eram în fața Palatului Bragadiru (superbă locație!). Am întârziat eu zece minute, însă și Gala ,,a întârziat”. O oră și 40 de minute.

Nu m-am enervat, ba chiar am avut timp să socializez, să beau un pahar de Lillet și să mă răcoresc cu delicioasa înghețată de la Häagen-Dazs. Am cunoscut multe persoane cu care nu m-am gândit că voi vorbi, vreodată, față în față. Cea mai interesantă și surprinzătoare conversație am avut-o cu Adela Manolache, make-up artist și vlogger, care s-a dovedit a fi o persoană minunată. Pe lângă faptul că împărtășim aceeași pasiune și avem același nume de familie, am aflat că și ea s-a născut tot în Roman. Nu, chiar nu cred în coincidențe.

Gala a început cu decernarea premiilor pentru Young Divas in Fashion Blogging și vreau să vă mărturisesc că unul din cele mai frumoase și mai copleșitoare momente a fost cel în care am văzut ,,We are diamonds” în lista cu nominalizările de la această categorie, listă ce era proiectată pe un ecran imens. E imposibil să vă descriu ce am simțit. Atunci am știut că se poate și că visele chiar devin realitate dacă te încăpățânezi să crezi în ele, dacă nu lași pe nimeni să-ți frângă aripile. Nu m-am aflat pe podium în acea seară, iar tocmai acest lucru m-a făcut să vreau mai mult, să mă implic și să muncesc mai mult, pentru că pot. Cu siguranță, pot! Și știu că, într-o zi, voi fi chemată pe scenă să îmi ridic premiul. Nu conteză când și unde. Nu contează nici scena. Se va întâmpla. Orice e posibil atunci când îți dai seama că ai toate motivele să crezi în tine.

Participarea la Gala Digital Divas a fost o experiență nouă, emoționantă și motivantă. Am savurat fiecare clipă, fiecare moment și, tocmai de aceea, nu am făcut decât două, trei poze și am filmat foarte puțin, pentru a posta pe Insta Story. Abia când am plecat am conștientizat asta. Uitasem cum e să fii atât de captivat de ce e în jurul tău încât să lași telefonul din mână. Aveam sentimente amestecate: pe de o parte îmi părea rău că nu voi avea ce să vă arăt, pe de alta sufletul îmi zâmbea la gândul că încă mai știu să mă bucur de ce trăiesc, să fiu prezentă aici și acum, în adevăratul sens al cuvântului. Vă mulțumesc din suflet că ați contribuit la această experiență! Vă mulțumesc pentru voturile și încrederea oferită și vă rog să-mi iertați lipsa pozelor. Pentru a mă revanșa, în următoarea ședință foto voi purta ținuta pe care am avut-o la Gală.

Mulțumesc!

Cu drag,

Dana💎

Anunțuri

Un gând despre “Povești de(spre) Gală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s