Un bazar de haine…altfel: BazART

cover_11dec

BazArt a ajuns la a doua ediție și sunt foarte încântată să fac parte din acest proiect alături de oameni iubitori de frumos și artă. Dacă mă urmăriți pe Facebook și Instagram ați văzut, cu siguranță, postările mele legate de eveniment și știți, în mare parte, despre ce este vorba. Totuși, mai aveți de aflat multe lucruri despre BazART, așa că…din comunicatul de presă, citire:

,,După o primă ediție de succes, BazARTse întoarce în atenția publicului cu provocări noi și invitați pe măsură- dumnică, 11 decembrie 2016, la Cafeneaua Piața Unirii, începând cu ora 12:00. Acțiunea reunește muzica, ilustrația, fotografia, designul interior și hennatatoo sub zodia cultivării bunului gust pentru artă în comunitatea ieșeană, într-un context ideal pentru socializare, networking, distracție și năravuri mondene.

Punctul convergent al conceptului BazART îl reprezintă MODA, o artă prin excelență, a cărei desfășurare a revoluționat lumea. În jurul acesteia, organizatorii își doresc să construiască un eveniment care să cuprindă mai multe arte din acest domeniu creativ. Se vor realiza ilustrații fashion cu Maria Căruntu, după ținutele purtate în ziua evenimentului, tatuaje henna cu Ioana Zamfir, poze la minut cu Maria Zavate, homedeco cu Mr. House.

Nu vor lipsi nici conferințele dedicate design-ului. Astfel, ne bucurăm că le vom avea invitate pe Ioana Ciolacu designer vestimentar și Mihaela Glăvan designer de încălțăminte, care ne vor împărtăși secrete din acest domeniu artistic. Vă promitem și de această dată o experiență inedită de shopping deoarece fashion bloggerii (atât de la nivel național cât și local) sunt gata să-și aducă garderoba la eveniment. Seara se va încheia cu o tombolă cu premii pentru cei care vor veni la eveniment și cu un super CONCERT LIVE susținut de trupa WeSingingColors.

Întrucât evenimentul BazART își propune ca de fiecare dată să redirecționeze o parte din veniturile realizate către o cauză socială și pentru că decembrie este luna cadourilor, ne propunem să aducem zâmbetul pe buze familiei Margarit din Popricani- o familie care ne-a impresionat prin puterea de muncă și prin forța de a trece peste obstacole. Cu toate că părinții provin din centre de plasament au reușit să-și facă o gospodărie și să aibă grijă de cei 4 copii ai lor. BazART dorește să îi încurajeze în continuare și să le ofere o bucurie în prag de sărbători.”.

program

Buuuun, să vă fac cunoștință cu fashion bloggerii din Iași, care vă vor aștepta cu hăinuțele fumos aranjate pe umerașe: Alexandra DobăAndreea ChirilăAlexandra HuțupașuAndreea ScarlatDana Manolache (îmi sună cunoscut numele acesta, dar nu știu de unde), Daniela MacsimDiana CătănoaiaElis SăvoaiaEmanuela PohribGeorgiana ConstantinescuIngrid TirziuMelina FodorRamona Cervenciuc, Simona Nemțanu. De asemenea, vor mai fi prezente și Sandra Bendre, Deea Codrea și Manuela Lupașcu.

afis_general

Și acum, o parte din premii. Ce poate fi mai frumos decât să câștigi lucruri minunate pentru că ai cumpărat alte lucrușoare (Awww!) minunate?

  • O rochie în valoare de 900 de ron de la Chotronette
  • O placă de păr, o perie rotativă și bigudiuri electrice de la BaByliss
  • Un voucher în valoare de 400 de ron de la Papucei
  • Două vouchere în valoare de 200 de ron de la OBag
  • Trei vouchere în valoarea de 250 de ron de la C&A
  • Trei vouchere în valoare de 100 de ron de la Jolidon
  • O geantă și un papion, ambele din lemn, de la Climent Art
  • O geantă și un plic de la Vogel Bags
  • Accesorii de la Everbrill
  • O pernă decorativă și un ceas de perete de la Mr. House
  • Un machiaj de seară și un microblading (machiaj semipermanet 6D al sprâncenelor), oferit de Laura Buțurcă
  • Șase manichiuri cu ojă flexibilă și patru manichiuri SPA, de la Madlene
  • Vinuri de la Gramma Wines
  • Șase vouchere de o săptămână de la World Class

Prin urmare, aștept să ne cunoaștem, să vă răspund la orice întrebare legată de modă, frumusețe sau make-up și să vă ajut să vă îmbogățiți garderoba.

Cu drag,

Dana💎

Anunțuri

Un gând despre “Un bazar de haine…altfel: BazART

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s