Cum ar fi dacă…?

Cum ar fi dacă…

  • Am înceta să credem că iubirea de sine este același lucru cu narcisismul și am începe să o practicăm în fiecare secundă din viața noastră?
  • Ne-am uita în oglindă, în ochii noștri și am vedea ce suflet minunat zace dincolo de orgoliu și idei preconcepute ce ne-au fost induse, cu ,,mare grijă”, de societate, încă de la naștere?
  • Am înceta să ne sacrificăm dorințele, pasiunile, doar pentru că cei din jur nu sunt de acord cu ele?
  • Am înceta să gândim în stereotipuri și am încerca, măcar, să descoperim oamenii înainte să îi judecăm?
  • Am înceta să mai trăim după cum își doresc alții?
  • Am elimina din vocabular și minte, pentru totdeauna, cuvântul ,,trebuie”?
  • Am căuta frumosul în tot ce e în jurul nostru?
  • Am înceta să facem lucruri pentru că ,,așa face toată lumea”?
  • Am accepta alegerile celor din jur fără să mai credem că noi știm ce e mai bine pentru ei?
  • Am face mai des ce simțim?
  • Ne-am lua o zi liberă atunci când ne este rău (atât fizic cât și psihic) fără să ne simțim vinovați că nu suntem la școală/liceu/facultate/job?
  • Am spune un ,,nu” hotărât ori de câte ori simțim, în loc de un ,,da” forțat?
  • Am avea încredere deplină în noi?
  • Ne-am ghida după ideea că merităm tot ce e mai bun, fără să ne simțim vinovați sau să credem că e o gândire egoistă?
  • Am avea curaj să luam viața de la capăt, indiferent de vârstă?

De ce am început așa?

Pentru că aud persoane spunând: ,,Of, abia aștept sfârșitul de săptămână/concediul!”, fără să conștientizeze că și zilele de luni, marți, miercuri și joi fac parte din viața lor și, dacă ele trec fără a fi fructificate, așa trece și Viața…

Pentru că văd părinți și bunici care își șantajează emoțional copiii și nepoții prin fraze cum ar fi: ,,Hai, măi, cum să nu te duci la medicină? Cum să faci artă? Vrei să râdă vecinii de noi? Să îmi zică, apoi, vecina că băiatul ei și-a luat *orice brand care produce mașini de lux* și eu să-i zic că tu încă te chinui să vinzi tablouri? Lasă că ȘTIU EU CE E MAI BINE PENTRU TINE (din punctul meu de vedere, cea mai greșită mentalitate, în această situație).”. Sau, mai grav de atât: ,,Măi băiete/fată, eu sunt bătrână, când te însori/măriți și tu? Ai deja 25/30/35/40 de ani, păi e rușine mare. Uite, a lu’ Popeasca s-a și însurat/măritat, are casă, mașină și 2/3/4 copii.”. Vă rog, nu îmi luați în nume de rău ce am scris mai sus, știu că asta a fost mentalitatea cu care au fost crescuți mai ales bunicii noștri. Dar în momentul în care  îi explici persoanei respective că acum sunt alte vremuri și că tu ai alte aspirații, alte planuri și că e destul de deplasat să îți spună că băiatul/fata/nepotul/nepoata lui X e mai bun ca tine și e demn de luat exemplu doar pentru că a ales să își trăiască viața într-un mod diferit (DACĂ a ales el/ea asta), frumos ar fi să înțeleagă și să accepte asta.

Pentru că văd părinți sau bunici care, atunci când copilul sau nepotul/nepoata lor le-a ,,ieșit din cuvânt” și a ales să facă ce simte, au rupt legăturile cu el/ea pentru o perioadă lungă de timp sau pentru totdeauna. Să-mi fie cu iertare, dar dacă tu îți renegi propriul copil sau nepot/nepoată doar pentru că nu ți-a îndeplinit așteptările…

Pentru că judecăm fără măcar să fim conștienți că facem asta.

Pentru că aud oameni spunând, mereu, lucruri de genul: ,,Mi-e atât de rău, dar TREBUIE să fac asta, trebuie să merg acolo.”. Și dacă, ,,acolo”, cazi lat de epuizare și te trezești petrecând un ,,concediu” forțat la spital?

Pentru că de prea multe ori spunem ,,da”, deși în adâncul sufletului nostru se aude un foarte puternic ,,nu”.

Pentru că, din ce în ce mai des, văd în jurul meu persoane care merg la un serviciu pe care îl detestă doar pentru că au impresia că nu vor găsi ceva mai bun în altă parte.

Și lista poate continua…

Ce întorsătură a luat un articol pe care îl doream a fi unul legat de încrederea în sine și în care să vă prezint outfitul meu din ultima ședință foto. Însă, după ce am scris prima întrebare, nu m-am putut opri. Eu mă consider norocoasă. Nu mi-a impus nimeni ce să fac cu și în viața mea și nici nu aș permite, vreodată, nimănui, să facă asta. E adevărat că au fost voci care mi-au spus : ,,Fă-te prezentatoare TV sau actriță, să te văd și eu la televizor!”, sau ,,Cum, tu, fată de nota 10 să machiezi și să scrii despre modă? Păi nu-i păcat?”. Nu, pentru mine e chiar o binecuvântare. Din păcate, a face ceea ce iubești e un lux pentru majoritatea oamenilor de azi. Sau, poate, asta cred ei.

Dacă ceea ce am scris până acum (mai ales întrebările) vi s-a părut o fantezie greu de atins, eu vă spun că se poate. Am aproape 22 de ani, termin anul viitor o facultate (Comunicare și PR) care, în ciuda provocărilor la care m-a supus, îmi place foarte mult, iar ceea ce am învățat și încă învăț mă ajută mult ca make-up artist și blogger (nimic, dar nimic nu e întâmplător în viață), fac ceea ce îmi place și reusesc să îmbin perfect toate acestea și cu viața personală. Și mai am și timp liber. Așa că, citând pe cineva pe care am întâlnit de curând și care m-a auzit povestind despre tot ce fac: ,,Băi, dacă un metru și 53 de cm de om, de 22 de ani, poate, atunci să ne fie rușine celorlalți care spunem mereu că nu se poate!”. N-am să uit niciodată vorbele astea și îți mulțumesc încă odată, fată dragă!

Să vă arăt, totuși și niște poze de la ultima ședință foto. Pe unele dintre ele le-ați mai văzut, am înghețat de frig atât eu, cât și cea mai talentată fotografă ever (o găsiți aici), dar a meritat în totalitate. Am vrut, inițial, să adopt un look all black, mai rock, însă am decis, în final, să îl ,,îmblânzesc” cu o rochiță.

diamonds-33

 

diamonds-40

 

diamonds-8

În poze port:

Geacă biker cu efect de piele Stradivarius

Rochie H&M

Dresuri H&M

Rucsac Stradivarius

Botine din piele întoarsă Deichmann

V-am dat temă de gândire și, de ce nu, de pus și în practică. Eu mi-am răspuns, în mare parte, la întrebările de la începutul articolului și a fost un proces care a durat aproape patru ani și, care, încă mai durează. E nevoie de răbdare, voință și ambiție, pentru că nu te poți detașa, în câteva luni, de gândirea care ți-a fost indusă în zeci de ani de viață. Răbdarea, însă, va fi pe deplin răsplătită. E minunat. Te simți liber(ă). Ești fericit(ă). Ești…TU. Pot spune, sincer, că îmi iubesc viața și că sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Îmi doresc, din suflet, ca oricine citește acest articol să poată spune, într-o zi, asta!

Cu drag,

Dana💎

Anunțuri

Un gând despre “Cum ar fi dacă…?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s