Review: Paleta Nude Dude vol. 2 de la The Balm

Acum ceva timp am făcut review paletei Redemption Iconic 2 de la Makeup Revolution London (găsiți aici articolul) și, în finalul articolului, vă spuneam așa:

,,Aștept cu nerăbdare ca le sister II să vină acasă, în primul rând pentru că îmi e dor de ea și, în al doilea rând, pentru că mi-a promis că îmi aduce minunăția de mai jos (Fortune Favours The Brave, tot de la Makeup Revolution London), cu care, cel mai probabil, voi dormi în brațe o săptămână întreagă.”

Ei bine, draga de ea, m-a surprins aducându-mi o altă paletă, pe care mi-o doream de mult și, pe care, am căutat-o luni întregi, fără succes. Cum a știut că mi-o doresc? Postasem, amuzată de ambalaj, o poză cu ea pe Instagram (iubesc persoanele atente la astfel de detalii).

dscf9369

Este vorba despre Nude Dude vol.2 de la The Balm. De ce Nude Dude? De asta:

dscf9379-copy

Să fiu sinceră, la prima vedere, m-a atras doar ambalajul (ce fată/femeie n-ar fi atrasă de un astfel de ambalaj ?!), ca mai apoi să descopăr culorile. Nu am mai făcut swatch-uri pe piele pentru că nuanțele se văd exact la fel ca în paletă și sunt foarte, foarte pigmentate. Rezistă foarte bine pe pleoapă, nu se întind și, ceea ce mă încântă pe mine cel mai tare, nu sunt prăfoase.

Textura fardurilor m-a cucerit iremediabil. Nu sunt cremoase și, totuși, nu curg aproape deloc, iar când realizez un machiaj cu ele mă simt de parcă aș picta cu acuarele, atât de ușor și de frumos se imbină culorile. Nu, nu e o metaforă, ci chiar așa e textura lor, pe mine m-au derutat prima oară când le-am folosit, pentru că îmi dădeau impresia că sunt farduri cremă. Aș îndrăzni, din acest punct de vedere, să le asemăn cu cele de la Urban Decay.

dscf9375

În afară de pensula cu care nu poți face mare lucru, cel puțin mie nu îmi folosește la nimic, consider că e pusă doar ca să completeze aspectul paletei, dar care nu mă deranjează absolut deloc, nu găsesc niciun minus acestei palete. Pot spune că este preferata mea din toate câte am până acum. Ba chiar am rugat-o pe le sister II să îmi caute toate variantele ei și să mi le trimită.

În ceea ce privește prețul, nu știu să îl spun exact, pentru că a fost un cadou. Am văzut-o, însă, pe un site de la noi cu 151 de lei, dar nu bag mâna în foc că e originală (de asta am spus mai sus că am căutat-o luni întregi, chiar doream să fiu sigură că e autentică). În orice caz, își merită toți banii. Mare grijă la fake-uri, pentru că sunt peste tot și nu numai pentru această paletă. Voi scrie și un articol pe tema asta.

,,PR-ista” din mine și-ar dori foarte mult să cunoască persoana care a avut ideea strălucită de a combina, într-un singur produs, două mari plăceri (dacă nu sunt prea obraznică) ale femeilor. De asemenea, consider că paleta aceasta e cel mai potrivit cadou pe care o femeie îl poate primi, mai ales de 8 Martie. Nu uitați, însă, de flori!

Cu drag,

Dana💎

Anunțuri

,,Fardurile sunt unelte; nu pentru a masca, ci pentru a evidenția frumusețea deja existentă”

În ultima lună, laptopul meu a decis că e cazul să intre, deodată, într-un fel de comă adâncă și să-mi interzică accesul la toate pozele și următoarele articole pe care le aveam pregătite pentru voi, astfel că am postat destul de rar. Minunea s-a produs zilele trecute, când laptopul meu și-a revenit, însă fără cateva foldere, printre care se aflau și…da.

Astăzi mi-am făcut timp să scotocesc prin el, să văd cu ce am mai rămas și am dat peste un articol tare drag, pe care l-am scris cu câteva luni în urmă pentru kreatoria.ro. Mi-e drag pentru că, scriindu-l, mi-a venit ideea să deschid blogul. E un articol în care vorbesc atât despre creativitatea în machiaj, cât și în viața de zi cu zi. Vi-l redau mai jos, exact așa cum l-am scris atunci. Enjoy!

,,Creativitatea este o resursă inepuizabilă pentru cei ce știu s-o prețuiască și să se bucure de ea. Iar rezervorul este chiar în inima fiecăruia dintre noi. De mică am folosit creativitatea până și în cele mai simple lucruri pe care le făceam în viața de zi cu zi, de la un desen făcut pe ascuns pe pereții proaspăt văruiți până la compunerile pe care trebuia să le prezint în fața doamnei învățătoare. Din fericire, trecerea timpului nu m-a făcut să o îngrop adânc în suflet și să uit că dispun de o astfel de resursă, din contră.

Am ales să fac din frumos o carieră ce s-a dovedit că mi se potrivește ca o mănușă. Câteodată am impresia că nu eu am ales această carieră, ci că ea m-a ales pe mine. Sunt make-up artist. Mie îmi place să spun că mă joc cu nuanțele în cel mai serios mod, că pictez. Singura diferență o constituie ,,pânza”. De aceea, crezul meu este că cea mai frumoasă operă de artă este chipul unei femei.

Am întâlnit multe persoane care, din păcate, consideră că a fi make-up artist nu este o meserie ,,adevărată”, că ,,nu e greu să dai de două ori cu pensula pe față, nu ai nevoie de cursuri, imaginație și creativitate pentru asta”. Eu cred că este nevoie de creativitate în absolut orice domeniu, orice aspect și orice moment al vieții. Creativitatea ne ajută să evoluăm, să ieșim din zona de confort și să descoperim lucruri noi și minunate, trebuie doar să ne dăm voie să o folosim.

În domeniul ales de mine nu ai cum să nu fii creativ. Culorile, texturile, diversele trăsături ale celor care au încredere în talentul omului din fața lor pur și simplu ,,te împing”, fără să îți dai seama, să faci cele mai potrivite și deosebite combinații. De obicei sunt spontană, mă las dusă de val, fără să stabilesc de la bun început ce tip de machiaj voi realiza. Construiesc totul pas cu pas, mulându-mă pe trăsăturile persoanei de pe scaun, dar având grijă să respect preferințele acesteia. Ador provocările. Acestea apar, de cele mai multe ori, în cazul machiajelor pentru ședințele foto, care trebuie realizate în funcție de o anumită temă (mai mult sau mai puțin trăznită). Totodată, acestea sunt și situațiile în care pot da frâu liber creativității, singura ,,limită” fiind tema aleasă.

Fardurile sunt unelte. Nu pentru a masca, ci pentru a evidenția frumusețea deja existentă. Folosite greșit sau în exces pot duce la rezultate nedorite. De aceea, niciodată nu exagerez când nu este cazul. Creativitatea nu înseamnă mai mult, mai țipător, mai strălucitor.

Nu am renunțat la desenat, însă am schimbat pereții cu mâna și creioanele colorate cu fardurile. Îmi place să descopăr ce pot face combinând texturile într-un mod neobișnuit. Ultima dată am desenat două inimi pe o bază făcută din creion, pe care le-am ,,colorat” cu ruj, farduri de pleoape și le-am ,,accesorizat” cu sclipici și pulbere iluminatoare. Cel mai mare avantaj este că pot utiliza micile ,,trucuri” decoperite și în machiajele propriu-zise pe care le realizez.

dscf9035

Deși sunt sigură că ați auzit această afirmație de foarte multe ori, este extrem de important să pui suflet și să îți placă ceea ce faci. Fără pasiune, fără să te implici cu adevărat, nu poți ajunge prea departe. Oamenii cu care interacționezi își vor da seama că singura ta motivație este cea financiară și se vor îndoi de talentul și calitatea serviciilor oferite. Mai mult decât atât, cu cât te forțezi mai tare să faci un lucru ce îți displace, cu atât mai mult te vei simți lipsit de putere, fapt care te va doborî încetul cu încetul. Consider că niciodată nu este prea târziu să o iei de la capăt, să descoperi ce iubești, cu adevărat, să faci și să transformi o pasiune într-un mod de viață!”

Cu drag,

Dana💎