Machiaj ,,cuminte” vs. machiaj puternic

Alina este una din multele colege de facultate despre care pot spune că sunt ,,de revistă”. Adoră să pozeze și asta se vede. Pentru machiajul din cadrul a două dintre ședințele ei foto a  apelat la mine. Întâmplarea a făcut ca Alina să dorească, de fiecare dată, un alt tip de machiaj, fapt care m-a bucurat enorm, pentru că am putut crea două ,,personaje” total opuse dar care i s-au potrivit de minune.

În prima ședință foto, pe care eu am numit-o ,,Lovely deer”, ea a purtat un machiaj în nuanțe naturale, care i-a scos în evidență trăsăturile de păpușică (eu așa o văd). Pentru machiajul ochilor am folosit nuanțe de bej, auriu, maro și foarte puțin negru. În loc să trasez o linie de tuș foarte bine definită am ales să îi conturez baza genelor cu un creion negru, pe care l-am difuzat ușor cu un (mini)blender (pensula nr. 38 de la Make-Up Professional). Pomeții i-am conturat cu Sleek Contour Face Kit nuanța Light, apoi am aplicat un blush piersică, de la Sephora, cu particule foarte fine, iluminatoare. Pe buze am aplicat un creion roz spre nude, peste care am folosit un ruj mat de la Sleek, nuanța Birthday Suit.

alina-3511

alina-3553

Foto: Adriana Chitariu

Produse folosite                                                             

Ten: Primer pentru față NYX Studio Perfect Photo Primer Clear; Fond de ten Make-Up Atelier Paris; Pudră pulbere NYX Mineral Finishing Powder.

Sprâncene: Fard de sprâncene NYX Eyebrow Cake Powder.

Ochi: Primer Too Faced; Palete de farduri de la Sleek- Oh So Special, Romance și Au Naturel; Fard pulbere NYX Loose Pearl (nuanța Nude); Creion waterproof Sleek Eau La Liner (nuanța Noir); Rimel Maybelline NY Colossal 100% Black.

Pomeți: Sleek Contour Face Kit (nuanța Light); Fard de obraz Sephora, Iluminator din  Sleek Contour Face Kit (nuanța Light).

Buze: Creion contur de buze Essence (nuanța Wish me a rose); Ruj Sleek Matte Me (nuanța Birthday Suit).

În a doua ședință foto, numită ,,Beautiful vampire”, Alina a purtat un machiaj smokey eyes negru, care i-a scos foarte bine ochii în evidență. Pentru pomeți am folosit aceleași produse ca pentru machiajul de mai sus (adoooor acel blush de la Sephora). Buzele au fost conturate cu un creion roșu, peste care am aplicat un ruj mat de la NYX, nuanța Monte Carlo. Atenție însă: la machiajul de tip smokey eyes realizat cu o culoare puternică, evitați să folosiți rujuri în nuanțe stridente. Cele mai indicate, pentru un astfel de machiaj, sunt rujurile nude sau chiar gloss-urile transparente. În cazul de față, fiind vorba de o ședință foto cu o anumită temă, am putut pune accentul atât pe ochi cât și pe buze, pentru a obține efectul dorit.

  IMG_8240

IMG_8294

Foto: Adriana Chitariu

Produsele folosite sunt, în mare parte, aceleași, singurele care diferă fiind fardurile folosite pentru machiajul ochilor (Paletă de farduri Sleek Ultra Mattes Darks V2), creionul pentru buze (Essence, nuanța Femme fatale) și rujul (NYX Soft Matte lip cream, nuanța Monte Carlo).

Nu pot spune că prefer, în mod special, un singur tip machiaj din cele două prezentate. Personal, în timpul zilei, port un machiaj foarte, foarte simplu sau nu mă machiez deloc. Totul depinde de starea mea de spirit. Îmi place, totuși, să fiu îndrăzneață când este vorba de evenimente speciale (,,dacă nu eu, atunci cine?”).

Cu Alina, probabil, vă veți mai întâlni pe blog, pentru că este foarte…,,machiabilă”. Îmi creează o stare de bine atunci când vine la mine, mai puțin atunci când își face câte un selfie după absolut fiecare pas pe care îl fac (,,Ai terminat cu fondul de ten? Stai să-mi fac o poză.”, ,,Mi-ai conturat și sprâncenele? Aaaa, stai să-mi fac o poză. Offf, lumina nu e bună.”). Mmm, dacă stau și mă gândesc mai bine, e adorabilă și nu am ce să-i fac. Știți cum sunt pisicile care fac ochii mari și miaună când le cerți? Cam așa și ea.

Cu drag,

Dana💎

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s