Sunt Cluj la suflet!

Se spune că pentru a avea încredere, cu adevărat, în noi înșine, pentru a fi conștienți de ce suntem în stare, trebuie să ne cunoaștem foarte bine. La fel se întâmplă și în cazul altor persoane, dacă nu le cunoaștem în detaliu, nu vom avea niciodată încredere în acele persoane, lucru, de altfel, absolut normal. Cum ne apropiem de alții? Mergem în parc, călătorim împreună, mergem la film, la cumpărături, îi ,,scoatem la un suc” etc. De ce nu am face asta și cu noi înșine? Da, da, ai înțeles bine, tu cu tine. Timpul pe care îl petrecem cu noi s-a dovedit a fi extrem de benefic pentru liniștea si sănătatea noastră. Eu încerc să-mi acord câteva ore de răsfăț și cel puțin odată pe săptămână.

Ei bine, săptămâna trecută mi-am acordat vreo patru zile și m-am scos la un…Cluj. Am profitat de faptul că sora mea studiază acolo, mi-am făcut bagajul și am pornit, singură, spre orașul meu de suflet. Claudia (le sister), mi-a fost ghid și m-a plimbat prin cele mai frumoase locuri din oraș. N-am mai mers atât de mult pe jos de foarte multă vreme (am fost nevoită să îmi cumpăr o pereche de teniși, altfel riscam să nu îmi pot continua ,,excursia”), însă am redescoperit cât de plăcut este să te bucuri de locul în care te afli, mergând liniștită cu un aparat foto în mână. Well, nici mall-urile nu au fost ocolite pentru că…Melkior (îi poți lua unui make-up artist toate cosmeticele, dar nu-l poți opri din a-și cumpăra altele), Mohito și alte magazine care conțin haine, accesorii, cărți, decorațiuni etc. (nu fac reclamă niciunui brand menționat, am vrut doar să subliniez că aceste magazine nu există în Iași sau în orașele apropiate).

Mai jos vă las o selecție din pozele pe care le-am făcut. Chiar dacă nu sunt fotograf profesionist, îmi sunt tare dragi toate. Pentru mine, absolut toate fotografiile sunt niște amintiri perfecte, exact așa cum sunt ele.

DSCF9028

,,Imun la nefericire”

DSCF9029

În Piața Unirii era organizat un târg de carte, în cadrul căruia am descoperit un stand  cu foaaarte multe sortimente de cafea, ceai și dulciuri, dar și cești, lingurițe și alte obiecte specifice preparării unei cafele deosebite. După ce am studiat minute în șir tot ce era expus, mi-am ales un pachet de cafea cu aromă de ciocolată amăruie și zmeură (ador zmeura), o linguriță cu motive orientale și prăjiturele cu răvaș.

DSCF9054

Claudia și prietena ei.

DSCF9050

Am aflat de Lady Cat sau ,,cafeneaua cu pisici” din presă și am dorit neaparat să o vizitez. La nici un minut de când m-am așezat pe scaun, ,,domnișoara” din poză s-a cuibărit pe mine, unde a și rămas pentru următoarea jumătate de oră. Cafeneaua e absolut minunată, prețurile sunt mai mult decât accesibile (am băuto-mâncat o delicioasă ciocolată caldă cu frișcă și bezele pentru mai puțin de 10 lei), iar compania este de excepție (și foarte, foarte jucăușă), deci nu va fi o problemă dacă nu găsiți pe nimeni care să vă însoțească. Nu e obligatoriu, însă, să plecați tot neînsoțiți. Dacă vă atașați peste măsură de una din pisicuțe, o puteți adopta, deci e win-win: o pisică își găsește un stăpân, iar persoana respectivă capătă un aparat de tors. Voi reveni cu siguranță.

Cât despre poză, probabil e singura în care apare cel puțin o parte din mine, din simplul motiv că aparatul foto a fost în 99% din timp în mâinile mele.

DSCF9062

DSCF9067

De prin Parcul Central.

DSCF9074

DSCF9075

Pot spune că Podul Elisabeta de peste Someș este ,,fratele geamăn” al Podului Artelor din Paris. Este adevărat că în Paris o porțiune din balustradele podului au cedat sub greutatea ,,lăcătelor iubirii”, însă și în Cluj sunt prinse de marginile podului, deja, câteva sute de lacăte. Fiind o romantică incurabilă, mi s-a părut foarte frumos să văd asta și în România.

DSCF9091

Clujul văzut de pe Dealul Cetățuia.

DSCF9100

Da, nu m-am putut abține să adaug și poza asta. L-am văzut la o terasă în Piața Muzeului, stătea cuminte lângă stăpânul lui. N-a vrut nicicum să se uite la mine.

No, că tare fain o fost la Cluj! Nu știu voi, dar eu mă mai duc. Stai, nu, mă mut aici.

Cu drag,

Dana💎

Sticla Fitness Detox: hidratare cu stil

Am aflat despre minunăția aceasta de pe Facebook, când o reclamă m-a ,,dus” pe site-ul oficial al firmei. Țin minte că în weekendul în care am descoperit-o, am stat geană pe site să văd dacă se reînnoiește stocul. N-am avut noroc. Nerăbdătoare din fire, am trimis celor de la WOW un mesaj pe Facebook, în care i-am întrebat când voi putea intra în posesia sticlei. Mi-a plăcut foarte mult faptul că am primit un răspuns prompt și foarte prietenos. Nu îmi rămânea decât să aștept, cumințică, să treacă zece zile.

A doua zi, la facultate, una din colegele mele scoate ceva din geantă și pune acel obiect pe bancă. Când am văzut că e chiar sticla în jurul căreia s-a ,,învârtit” întregul meu weekend, am început să râd (true story, Bianca poate confirma). Eram, în același timp, bucuroasă că o pot inspecta…,,pe viu”. A fost dragoste la prima vedere și răbdarea mea…m-a părăsit.

Întâmplarea a făcut ca în ziua în care sticla a reintrat pe stoc, să fie disponibilă în mai multe culori: clasicul roz, verde și portocaliu. Am comandat patru, două roz și două verzi (eu am păstrat doar una roz). Coletul a ajuns a doua zi (adooor când se întâmplă asta). Din cele patru sticle, s-a întâmplat ca tocmai cea care a ajuns la mine să aibă un mic defect din fabrică. Posesoarele celorlalte trei sunt foarte mulțumite de ele. Am trimis poze și mesaje către WOW TEA, iar ei mi-au răspuns imediat că îmi vor înlocui produsul fără niciun alt cost suplimentar. Am apreciat foarte mult faptul că mi s-a răspuns la mesaje foarte repede, chiar și seara, la ora 20:00 sau 00:00 (da, mi-au lăsat mesaj la ora asta pentru a mă asigura că totul se va rezolva și pentru a-mi ura o seară frumoasă, how cool is that?).

În câteva zile am primit noua sticlă Fitness Detox și de atunci suntem nedespărțite. E…altfel. Pe lângă faptul că se diferențiază de sticlele obișnuite, e și foarte practică. Are 600 de ml, este fabricată dintr-o sticlă destul de groasă, iar partea care unește cele două componente din sticlă, dintr-un plastic tare. Deși poate fi umplută în totalitate cu fructe și apă, mie îmi place să pun fructele doar în partea de jos a sticlei. Eu o umplu cu apă in jur de 3-4 ori pe zi. Sunt foarte bucuroasă că am descoperit-o acum, înainte de a veni vara, pentru că știm foarte bine că este esențial să ne hidratăm în zilele caniculare. Sunt sigură că acum, ,,căratul” unei sticle de apă nu mi se va mai părea o povară.

DSCF9084

Am plimbat-o și prin Cluj (mai multe despre mica mea escapadă, în următorul articol). 🚗❤️

DSCF9095

Le sister posing for me. 📷

Abia aștept să încerc și celelalte produse ale lor, sticlele cu infuzor pentru ceai și ceaiurile pentru detoxifiere. Pe toate le găsiți aici.

Este foarte important să avem grijă de noi. În fond, dacă organismul nostru este sănătos, asta se va reflecta și în felul în care arătăm. Despre asta vom mai discuta aici, pe blog, așezate pe canapeaua pufoasă despre care v-am spus în primul articol.

Cu drag,

Dana💎

Machiaj ,,cuminte” vs. machiaj puternic

Alina este una din multele colege de facultate despre care pot spune că sunt ,,de revistă”. Adoră să pozeze și asta se vede. Pentru machiajul din cadrul a două dintre ședințele ei foto a  apelat la mine. Întâmplarea a făcut ca Alina să dorească, de fiecare dată, un alt tip de machiaj, fapt care m-a bucurat enorm, pentru că am putut crea două ,,personaje” total opuse dar care i s-au potrivit de minune.

În prima ședință foto, pe care eu am numit-o ,,Lovely deer”, ea a purtat un machiaj în nuanțe naturale, care i-a scos în evidență trăsăturile de păpușică (eu așa o văd). Pentru machiajul ochilor am folosit nuanțe de bej, auriu, maro și foarte puțin negru. În loc să trasez o linie de tuș foarte bine definită am ales să îi conturez baza genelor cu un creion negru, pe care l-am difuzat ușor cu un (mini)blender (pensula nr. 38 de la Make-Up Professional). Pomeții i-am conturat cu Sleek Contour Face Kit nuanța Light, apoi am aplicat un blush piersică, de la Sephora, cu particule foarte fine, iluminatoare. Pe buze am aplicat un creion roz spre nude, peste care am folosit un ruj mat de la Sleek, nuanța Birthday Suit.

alina-3511

alina-3553

Foto: Adriana Chitariu

Produse folosite                                                             

Ten: Primer pentru față NYX Studio Perfect Photo Primer Clear; Fond de ten Make-Up Atelier Paris; Pudră pulbere NYX Mineral Finishing Powder.

Sprâncene: Fard de sprâncene NYX Eyebrow Cake Powder.

Ochi: Primer Too Faced; Palete de farduri de la Sleek- Oh So Special, Romance și Au Naturel; Fard pulbere NYX Loose Pearl (nuanța Nude); Creion waterproof Sleek Eau La Liner (nuanța Noir); Rimel Maybelline NY Colossal 100% Black.

Pomeți: Sleek Contour Face Kit (nuanța Light); Fard de obraz Sephora, Iluminator din  Sleek Contour Face Kit (nuanța Light).

Buze: Creion contur de buze Essence (nuanța Wish me a rose); Ruj Sleek Matte Me (nuanța Birthday Suit).

În a doua ședință foto, numită ,,Beautiful vampire”, Alina a purtat un machiaj smokey eyes negru, care i-a scos foarte bine ochii în evidență. Pentru pomeți am folosit aceleași produse ca pentru machiajul de mai sus (adoooor acel blush de la Sephora). Buzele au fost conturate cu un creion roșu, peste care am aplicat un ruj mat de la NYX, nuanța Monte Carlo. Atenție însă: la machiajul de tip smokey eyes realizat cu o culoare puternică, evitați să folosiți rujuri în nuanțe stridente. Cele mai indicate, pentru un astfel de machiaj, sunt rujurile nude sau chiar gloss-urile transparente. În cazul de față, fiind vorba de o ședință foto cu o anumită temă, am putut pune accentul atât pe ochi cât și pe buze, pentru a obține efectul dorit.

  IMG_8240

IMG_8294

Foto: Adriana Chitariu

Produsele folosite sunt, în mare parte, aceleași, singurele care diferă fiind fardurile folosite pentru machiajul ochilor (Paletă de farduri Sleek Ultra Mattes Darks V2), creionul pentru buze (Essence, nuanța Femme fatale) și rujul (NYX Soft Matte lip cream, nuanța Monte Carlo).

Nu pot spune că prefer, în mod special, un singur tip machiaj din cele două prezentate. Personal, în timpul zilei, port un machiaj foarte, foarte simplu sau nu mă machiez deloc. Totul depinde de starea mea de spirit. Îmi place, totuși, să fiu îndrăzneață când este vorba de evenimente speciale (,,dacă nu eu, atunci cine?”).

Cu Alina, probabil, vă veți mai întâlni pe blog, pentru că este foarte…,,machiabilă”. Îmi creează o stare de bine atunci când vine la mine, mai puțin atunci când își face câte un selfie după absolut fiecare pas pe care îl fac (,,Ai terminat cu fondul de ten? Stai să-mi fac o poză.”, ,,Mi-ai conturat și sprâncenele? Aaaa, stai să-mi fac o poză. Offf, lumina nu e bună.”). Mmm, dacă stau și mă gândesc mai bine, e adorabilă și nu am ce să-i fac. Știți cum sunt pisicile care fac ochii mari și miaună când le cerți? Cam așa și ea.

Cu drag,

Dana💎

Un atelier cu C în față: flori, pisici și artă

Mamei îi plac trandafirii galbeni. În fiecare an, de ziua ei, de 8 Martie, de Florii și alte ocazii, ea primește, de la toată lumea, trandafiri galbeni. Anul acesta am vrut să-i ofer un buchet ieșit din comun, dar, totuși, pe placul ei. Nu aveam nici cea mai mică idee ce și cum să fac. Până când, într-o zi, am găsit o poză pe facebook în care era înfățișată o pisică alături de câteva flori. Așa am decoperit Catelier. Simpatic nume.

08

Foto: Catelier

Am cercetat minute în șir pagina de care aparținea poza și m-am simțit ca într-o galerie de artă: aranjamente florale multicolore, tablouri cu flori, buchete de mireasă, trandafiri ,,împodobiți” cu note muzicale, coronițe și multe alte obiecte impecabil lucrate, totul din…hârtie! Găsisem, fără să vreau, exact ce căutam. Am ales să îi comand mamei un aranjament format din doi trandafiri albi, cu note muzicale,un trandafir galben și patru rozete galbene, bineînțeles! Toate florile urmau să fie aranjate într-o vază micuță, înfășurată în fir de cânepă, cu o fundiță marsala legată în partea de sus. În trei zile aranjamentul a fost gata și mi-a întrecut așteptările, îmi venea să îl păstrez pentru mine.

Unii pot considera asta un moft, eu îi zic defect profesional, având în vedere specializarea pe care o studiez,  însă pentru mine e esențial, atunci când plasez o comandă prin mesaj privat sau apel telefonic, felul în care mi se răspunde, informațiile ce mi se oferă, limbajul folosit de persoana cu care comunic. Din acest punct de vedere, persoana care mi-a răspuns la mesaj a știut să mă asculte, să înțeleagă ce anume îmi doresc, să îmi ofere sugestii și să mă facă să am încredere în ea. Ulterior, când am mers sa ridic comanda, mi-am dat seama că e o persoană tare faină!

Acum, să revenim la partea cu pisica. După ce am ridicat aranjamentul, vrând să-mi iau şi pentru mine unul, să am pe birou flori care nu se ofilesc niciodată, am reluat vizionarea pozelor de pe pagina de Facebook. Am aflat, dintr-o descriere a unei poze, că cei de la Catelier au un spaţiu special amenajat pentru pisicile şi, uneori, în limita spaţiului de care dispun, căţeii fără adăpost şi că încasările lor sunt folosite în întregime pentru îngrijirea pufoşeniilor. După ce sunt puse pe picioare (patru, mai exact), ele sunt oferite spre adopţie. A fost minunat să descopăr şi poze cu animăluţele, în momentul în care ajungeau la Catelier şi apoi poze cu ele în ,,casă nouă”. M-a impresionat iniţiativa acestor oameni talentaţi, care, deşi ar putea genera venituri serioase pe care să le păstreze pentru ei, au ales să îmbunătăţească viaţa altor suflete, fie ele şi necuvântătoare.

Încurajez talentul, bunătatea şi arta. Încurajez tot ce e frumos, tot ce ne colorează viaţa şi ne aduce un zâmbet pe buze. În momentul în care zâmbim şi suntem fericiţi, suntem mai frumoşi şi mai sănătoşi. Eu cred că florile, indiferent dacă sunt naturale sau din hârtie şi animalele contribuie la starea noastră de bine, iar acesta este şi motivul postării mele.

DSC_8639 copy

Foto: Catelier

Dacă doriţi un aranjament floral sau o pufoşenie, găsiţi Catelierul aici. Cât despre aranjamentul pentru mine, nici acum nu m-am putut decide. Îmi plac mult cele din poza de mai jos…şi încă alte zece, douăzeci.

DSC_0305 copy.jpg

Foto: Catelier

Cu drag,

Dana 💎

Cine sunt, ce sunt și ce fac?

Ca și voi, sunt un suflet într-un trup. Știu, majoritatea persoanelor consideră că suntem niște trupuri care au suflet. Mie îmi place să cred invers. E mai frumos. Părinții mei m-au numit Dana. Dana-Ioana. Îmi place cum sună. Sunt make-up artist, blogger și studentă la Comunicare și PR.

La vârsta de un an, așa cum cere tradiția, mi-a fost pusă în față o tavă cu diverse obiecte. Printre cele trei obiecte pe care le-am ales s-au aflat si…un ruj și un pix (e adevărat că astăzi tastele i-au luat locul)! Cred că de atunci, toate lucrurile s-au aranjat așa încât astăzi să fac ceea ce fac.

De ce make-up artist? Pentru că „de mică” am fost cochetă, m-au atras culorile, fardurile mamei…Experimentam ori de câte ori aveam ocazia și nici prin cap nu îmi trecea că voi ajunge să îmi doresc o carieră în acest domeniu.  Am început cu pași timizi, în jurul vârstei de 17 ani, învățând din tutoriale și articole de pe blogurile de specialitate. Pe atunci nu aveam atât de multă înceredere în mine încât să cred că voi putea să machiez „ca în reviste” și am considerat că e ceva trecător. Nu a fost așa. Cu timpul, am întalnit persoane care, prin exemplul personal, mi-au arătat că se poate atât timp cât există pasiune, răbdare și exercițiu. Am urmat un curs de machiaj profesional în cadrul căruia am avut o profesoară excepțională, care nu numai că m-a învățat tehnici și „trucuri” legate de make-up, dar m-a și motivat și m-a ajutat să capăt încredere în mine, iar pentru asta îi mulțumesc din suflet!

IMG_6491

Foto: Adriana Chitariu (cea mai bună!)

De ce blogger? Pentru că îmi place să socializez, să-mi împărtășesc experiențele și cunoștințele legate de domeniul care mă pasionează celor care vor să asculte/citească ce am de zis/scris. Ideea de a-mi face un blog a pornit de la faptul că primesc, destul de des, de la colege și prietene, întrebări de felul: „Cum să mă demachiez corect?”, „Ce creme de îngrijire a tenului recomanzi?”, „Ce părere ai despre fardurile cremoase?”, „De unde ți-ai cumpărat rujul/rimelul/bluza/geanta/colierul etc.?”, „Folosești ceva anume pentru păr? Îți strălucește foarte tare.” (aici Iustina se va recunoaște) și așa mai departe. M-am gândit că, dacă le răspund lor cu mare drag, aș putea să fac asta și în mediul online, pentru ca infomația să ajungă la cât mai multe persoane.

Mi-aș fi dorit, atunci când am lucrat la construcția blogului, să pot adăuga și o canapea albă, pufoasă, iar pe o măsuță, în fața ei, să „așez” o vază cu lalele și zambile și o tăviță cu macaroons, pentru a ne simți cât mai plăcut împreună, în timp ce discutăm „ca fetele”. Momentan nu e posibil, însă cine știe ce ne rezervă viitorul?

Cu drag,

Dana 💎